SURPRIZĂ‚ | Managerul general al lui Anderlecht a anunțat oficial că Nicolae Stanciu vrea să plece

SURPRIZĂ‚ | Managerul general al lui Anderlecht a anunțat oficial că Nicolae Stanciu vrea să plece
  • Publicat:
  • Actualizat:

Herman Van Holsbeeck, managerul lui Anderlecht și cel care a insistat pentru transferul lui Nicolae Stanciu, spune că mijlocașul român vrea să plece la finalul acestui sezon. Stanciu a avut un început foarte slab de sezon, însă a strălucit în ultima etapă din campionat.

Nicolae Stanciu n-a reușit să confirme până acum așteptările, cu unele excepții. Mijlocașul de 24 de ani a venit la Anderlecht pentru aproape 10 milioane de euro, dar mulți sunt de părere că nu merită acești bani. Și în acest început de sezon, evoluțiile lui Nicolae Stanciu au fost slabe.

De altfel, în etapa trecută – a opta din campionatul Belgiei – a fost pentru prima dată titular în competiția internă. Însă Stanciu a strălucit cu Waasland-Beveren, unde Anderlecht s-a impus cu 2-1. Stanciu a marcat golul egalizator și a centrat apoi din corner la golul victoriei.

Dar se pare că românul nu-și mai dorește să rămână la Anderlecht. Herman Van Holsbeeck, managerul general al clubului, a spus că Stanciu face parte din grupul jucătorilor care își doresc să plece la capătul acestui sezon:

„Știu că jucători precum Leander Dendoncker, Sofiane Hanni, Nicolae Stanciu și Uros Spajic vor să plece după acest sezon și trebuie să ne uităm după noi jucător cae pot câștiga titlul și pot face din nou un fotbal bun”, a declarat Herman Van Holsbeeck, potrivit voetbalnieuws.be.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel și benzină
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel și benzină
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×